România pierde fonduri substanţiale de la instituţiile europene
Interpelare adresata primului-ministru al Romaniei, Mihai Razvan Ungureanu
Domnule prim-ministru,
Potrivit informaţiilor publicate recent pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, România a pierdut recent o sumă de peste 6,675 milioane de dolari dintr-un împrumut acordat de către Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD), divizia de investiţii a Băncii Mondiale, motivul fiind incapacitatea părţii române de a utiliza aceşti bani până la data prevăzută, dar si descoperirea unor nereguli în utilizarea fondurilor obţinute până la acet moment. Această sumă era parte a unui împrumut în valoare totală de 150 milioane de dolari, acordat de BIRD pentru proiectul de diminuare a riscurilor în cazul producerii calamităţilor naturale şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă, pe lângă care România beneficiază şi de asistenţă nerambursabilă de şapte milioane dolari.
În data de 21 februarie 2012, purtătorul de cuvânt al Guvernului României a anunţat decizia Comisiei Europene de întrerupere a plăţilor pe Programul Operaţional Sectorial de Dezvoltare a Resurselor Umane (POSDRU) pe o perioadă de şase luni. Este a doua oară când Comisia Europeană ia această decizie, în anul 2011 Comisia blocând mai întâi plăţile pe programul regional, pentru ca apoi să o extindă la toate programele. Din câte se pare, în Raportul anual de control 2011, Autoritatea română de audit a identificat unele deficienţe majore ale sistemului de management şi control al Programului operaţional dezvoltarea resurselor umane. Aceste deficienţe se referă la procedurile de selecţie a proiectelor şi la cele de verificare de prim nivel.
Ţinând cont de faptul că aceste decizii ale organismelor europene vor avea consecinţe nefaste asupra economiei româneşti, vă rog, domnule prim ministru, să îmi comunicaţi următoarele:
1) Dacă Guvernului României a demarat un control pentru a verifica cine se face vinovat de pierderea a nu mai puţin de 3,5 miliarde euro (fonduri europene) la care se adaugă cele şi 6,675 milioane de dolari de la BIRD şi ce măsuri au fost luate pana in prezent?
2) Ce intenţionaţi să faceţi pentru ca astfel de situaţii neplăcute să nu se mai repete în viitor?
Solicit răspuns scris.
Senator
Emilian FRÂNCU

